Muzica creştină contemporană

 

 

  Dr. Peter Masters pastor la Biserica Baptista  Metropolitan din Londra a scris o carte excelentă pe tema închinării, se numește  Worship in the melting pot  tradusă și în limba română  sub titlul „Inchinarea în transformare radicală” sau la altă editură  „Inchinarea un ghiveci „

El argumentează în favoarea aplicarii principiului regulativ. Folosește adesea referințe la calitatea si forma cîntării din perioada marilor treziri, spunînd ca este foarte sceptic ca Dumnezeu ar binecuvanta o lucrare sau o biserică anume cîtă vreme aceasta Il dezonoreaza pe El în inchinare. El mai arată și ca aproape întotdeauna un stil de închinare nepotrivit este în directă legatură cu o predicare slabă calitativ sau eronată.

 Alte cărți scrise de Dr. Peter Masters: Psalms and Hymns of Reformed Worship, Do We Have a Policy? For Church Health and Growth, Only One Baptism of the Holy Spirit, Steps for Guidance, The Charismatic Phenomenon, The Healing Epidemic, Biblical Strategies for Witnes

 

                 ÎNCHINAREA ÎN  TRANSFORMARE  RADICALĂ

 

                                                                                                          Autor dr. Peter Masters

 

Închinarea este cu adevărat într-un creuzet. Un nou stil de laudă a “măturat” viaţa evanghelică scuturând din temelii conceptele tradiţionale .

 Stilul de închinare urmat de-a lungul întregii istorii de către biserica credinciosă Bibliei a fost tras deoparte ,marginalizat. Şi de ce nu ?

Prietenii tineri intreabă care este problema cu grupurile de muzică contemporană ? Nu sunt tot felul de instrumente inclusiv percuţia în Psalmi ? Nu au dansat ei în închinare în timpurile biblice ? De ce ar trebui sa fim noi legaţi de cultura Victoriană medievala   în lauda noastră la adresa lui Dumnezeu ?

 Scopul acestei cărţi este de a răspunde la astfel de întrebari şi de asemenea să se concentreze pe cei patru mari piloni ai închinarii – principiile asupra cărora Biblia insistă in mod deosebit.  Sunt acestea în mintea noastră când ne gândim la stilul nostru de închinare ? Mulţi creştini de azi sunt uimiţi când le arătam ce sa întâmplat cu adevarat în Vechiul Testament, iar apoi se simt inşelati de ideile superficiale care le-au fost vândute . Ei devin adânc preucupaţi auzind definiţia închinarii dată de Mântuitorul ,văzand toate instrucţiunile practice ale epistolelor.

 Abordarea noastră referitor la închinare este indubitabil cea mai importantă problemă cu care se confruntă bisericile evanghelice  în prezent.

 Şase foarte eronate noi stiluri pot fi observate ,adesea amestecate toate împreuna.

 Este închinarea ca plăcere personală care pune plăcerea închinătorilor pe  primul loc mai degrabă decat dorinţa lui Dumnezeu.

 Este închinarea de tip  lumesc  care împrumtă muzica de divertisment actuală a lumii  cu ritmurile sale ,cu instrumentele, nepasători de toate avertismentele Bibliei referitoare la  iubirea lumii (ca sistem de valori).

 Este închinarea estetică care işi imaginează că orchestre fanfare  si solo-uri instrumentale sunt expresii reale de închinare ,ca şi cum Dumnezeu este adorat prin aceste lucruri, în timp ce Domnul Hristos a spus “ Dumnezeu este Duh şi cine se închină Lui trebuie sa se închine în Duh şi în adevar”.

 Este închinarea extatică în care oamenii doresc sa ajunga  într-o stare emoţională înaltă  chiar semi- extaz  în timp ce Scriptura ne spune că trebuie să ne rugăm şi să căutam întodeauna o înţelelege conştientă.

Este  închinarea superficială care reduce imnurile la coruri (refrene) exprimând una sau două idei elementare , pentru ca temele spirituale solide nu sunt dorite.

Este închinarea neceremoniasă în care lideri nepăsători, glumeţi, cu  un limbaj   trivial transformă bisericile în săli se spectacol  privându-l  astfel pe Domnul de demnitate  respect  grandoare si glorie.

 Este ca şi cum bisericile evanghelice au prins 6 virusuri in acelasi timp . Cum pot oamenii lui Dumnezeu să se păstreze nepătaţi de lume ,dacă lumea a preluat închinarea ? Cum putem chema noi sufletele pierdute afară din lume ,dacă suntem la fel ca şi lumea ?  Închinarea este cu siguranţă cel mai important subiect al orei .

 Ca să aduci oameni într-o adunare de tineri – spune inţelepciunea vremii – noi trebuie sa folosim cântece de laudă contemporane. Altă sugestie este că ar trebui să introducem câteva din cele mai noi , alături de cele mai vechi păstrând astfel ce este mai bun din închinarea tradiţionala.

 Problema cu această propunere reprezintă faptul că vechiul si noul reprezintă concepte opuse de închinare ,aşa cum aceste pagini vor arăta în continuare.

 Noua formă de “închinare” încalcă toate principiile biblice , recuperate la Reformă.

 Apariţia şi dezvoltarea noilor forme de închinare este acum binecunoscută şi poate fi schiţată aici în câteva propozitii .

 În principiu a început în California la sfârşitul anilor ’60 cand mulţi hippioţi s-au întors la Hristos. Închinarea lor consta dintr-un vers de cor (refren) care se repeta la nesfârşit . Oricat de bine intentionaţă ar fi fost noua închinare nu a fost modelată sau înfluenţată de vreun model biblic de închinare , nici de practica generală a bisericilor credincioase Bibliei  pâna la acel moment.

 A fost o formă de închinare modelată si concepută în pântecele misticismului meditaţional în care sute si mii de hippioţi erau aşezaţi pe dealurile Californiei cu ochii inchişi legânandu-se într-o stare de extaz ,retrăind precedenta experienţă cu droguri. Această nouă abordare al modului de închinare   unindu-se cu un alt nou curent  de cântece creştine scrise de către aceiaşi care simplu au dorit ca muzica de închinare sa fie la fel ca muzica rock laică . În alte cuvinte, un timp plăcut , in sens lumesc. Trebuie sa fim conştienti că noua închinare a avut ca surse aceste două “stables” şi anume misticismul hippie şi creştinismul lumesc.

 A fost imediat incorporata in mişcarea carismatică din care marea majoritate a cântecelor de tip nou au pornit. Astfel de informaţii , de bază, ar trebui sa ne conducă pe noi la o mare prudenţă. Dar pricipiile biblice ale urmatoarelor pagini ar trebui sa fie factorul decisiv în a ştii daca vom accepta sau vom respinge noile căi . Noi cu siguranţa nu putem accepta concepte opuse.

 Stilul de închinare prin muzica creștină contemporană  a fost asimilat acum de congregații nenumărate de orice nuanță teologică din întreaga lume, deși nu fără  lupte.. Uneori controversa a devenit atât de încinsă încat au fost numite”războaiele de închinare”. Ca o regulă directorii de strategie  ce reprezintă noul mod de inchinare au dorit sa  reducă întreaga dezbatere la o chestiune de gust, stil și generații.

 Problema  retoricii celor ce pledează pentru  noul mod de închinare este că ei nu par să recunoască  principiile istorice, biblice de închinare.

Este ca și cum nu s-ar scrie mai nimic  despre închinare în Biblie. Este ca și cum Reforma protestantă  nu ar fi  reformat închinarea articulând importante  concepte despre cum trebuie sa ne apropiem  noi de Dumnezeul cel viu.

Unde au dispărut  aceste principii neprețuite și vitale ?  De ce sunt atât de rar discutate?

Oare susținătorii noilor forme de închinare le evită voit ,  sunt ei cu adevărat conștienți de ele?

Generația anilor  șaizeci plus de credincioși ne amintim că aceste principii au fost încă predate (invaţate) în perioada respectivă, dar nu mai sunt in prezent .

Au aparut noi definiții de închinare care sfărâma  principiile de bază de închinare evanghelică  creștina protestantă, ducându-ne înapoi la gândirea medievală și catolică. Aceste capitole vor identifica trei abateri majore de la normele biblice  tipice din întreaga mișcare de închinare modernă.

.

.

I – Închinare  spirituală sau estetică ?

Prima mare deviaţie este  îmbraţişarea  închinarii estetice (artistice)  deşi  cerința Domnului  a fost ca închinarea trebuie să fie exclusiv “în duh și în adevăr” (vezi Ioan 4.23-24). ”În duh” face închiarea un produs al inimii si al sufletului. Închinarea  estetică, prin contrast, reprezintă  ideea că lucrurile care sunt frumoase, artistice sau cu măiestrie executate ar trebui să fie oferite ca o expresie a închinării la adresa lui Dumnezeu.

Închinătorii estetici cred că lauda adevărată are nevoie de o dimensiune “fizică” mai grandioasă decât doar o cântare în armonie.

 Se presupune că Dumnezeu este un “estet” – stând în ceruri se uită în jos cu apreciere  la îndemanarea și frumusețea pe care le aducem înaintea Lui. Noi am putea aduce Lui muzică palpitantă, aranjamente inteligente, instrumentaţii strălucitoare și cântece frumoase, iar acestea îl vor mulţumi pe El . Noi ne-am putea închina (se crede), nu numai prin cuvinte semnificative, dar prin oferte fără cuvinte.

Acest lucru este de o importanță imensă, pentru că ideea estetică de inchinare este total opus  standardelor Mântuitorului, dar este însăşi esența  catolicismului medieval. Biserica  Romei, cu toate ale ei, liturghiile, imaginile, procesiunile, ferestre cu vitralii, robe costisitoare și pline de culoare, muzică bogată, Cântul Gregorian, și procesiuni complexe, fac o ofertă de închinare  prin  aceste lucruri .Tot al ei teatrealism este un act de închinare considerat a fi plăcut  lui Dumnezeu.

Noi presupunem că Domnul are încredere în noi  cu muzica ,intrumentele, dar acestea nu pot transmite de fapt închinarea. Ele sunt secundare. Ele nu sunt în imaginea lui Dumnezeu, nici nu au suflete  și nici nu sunt răscumpărate.

Un imn anglo-catolic (de Francis Pott)  işi dovedeşte caracterul estetic în aceste cuvinte :

„Arta Meşterilor Populari şi a muzicii măsură, Pentru plăcerea Ta toate se combină.”

Recent inventată, declarația populară că închinarea este “o sărbătoare în cuvinte și muzică” încălcănd de asemenea  principiul cheie al Domnului care afirmă că închinarea ar trebui să fie exclusiv – “în duh și în adevăr”. Cuvintele și gândurile sunt totul în închinare. Muzica poate asista doar la un nivel practic, ea nu poate fi folosită pentru a exprima închinarea.

Închinarea estetică,artistică  a inundat acum  bisericile evanghelice protestante,  oamenii au fost convinși că acestea ar trebui să exprime o mare parte din închinarea lor prin intermediul muzicii și instrumentelor  chiar și prin dans, alte mișcări corporale și dramă.

Îsi dau seama Evanghelicii care adoptă parțial metodele lor, de erorile profunde mistice care stau în spatele lor ? O spunem deschis, închinarea estetică este un pas imens inapoi spre Roma, și nu își are locul în biserica adevărată a lui Isus Hristos. Aceasta contestă și strică inchinarea  duhovniceasca, și este contrară instrucţiunlior referitoare la închinare din Noul Testament. Când noi evaluăm noua închinare trebuie să facem acest lucru în termenii acelor  principii biblice recuperate (prin mila lui Dumnezeu) în momentul Reformei, prima dintre acestea fiind că închinarea este spirituală (duhovniceasca), și nu o performanță artistică.

Prin Reformă, simplitate, inteligibilitate și fidelitate față de Biblie înlocuiește misterul impresionant și spectacolul public grandios din Biserica Romano-Catolică..

Cum a ajuns totuşi ca în prezent atât de mulți creștini evanghelici să  adopte ideea că închinarea include o ofertă de frumuseţe si îndemanare? Motivul cel mai evident este faptul că “mișcarea de creștere a bisericii” a adoptat divertismentul muzical ca metoda “numarul 1” de a atrage persoane din afară, și această muzică trebuie să fie justificată ca parte a închinării. De asemenea, în Statele Unite ale Americii chiar seminariile teologice solide și școlile creștine au extins foarte mult departamentele lor de muzică și cursuri pentru “lideri de închinare”. În mod inevitabil, rolul muzicii și utilizarea programelor de închinare complexe a crescut chiar și în cercurile conservatoare. Multe biserici au angajat pastori de muzică, precum și lideri de închinare profesionisti, și cum ar putea acesti frați foarte bine pregatiţi să funcționeze daca ei nu au simțit că toată expertiza si creativitatea , au format parte dintr-o jertfă eficace de închinare?

În închinare biblică, numai o sigura ofertă contează , și aceasta este oferta făcută o dată pentru totdeauna de Fiul veșnic al lui Dumnezeu pe crucea de pe Golgota. Nimic nu ar trebui să fie gândit ca o jertfă acceptabilă, sau având orice merit de închinare, în afară de Golgota. Gândurile noastre și cuvintele nu sunt o “ofertă”, dar expresii de laudă, de mulțumire, pocăința, implorare, dedicare și ascultare, toate făcute acceptabile de către Calvar.

Scriitori care promovează noul stil de închinare au folosit de fapt un  limbaj care descrie pe Dumnezeu ca un vizualizator mulțumit de “performanță” (acesta este termenul lor). Ei spun că în mod explicit Dumnezeu este publicul. Unii, în cărțile lor, oferă ilustrații ale unui stadion în care biserica, cu cor si orchestra sa, sunt plasate pe teren, și cuvântul “Dumnezeu” este înscris în jurul scaunelor din  în tribune. Ei par foarte multumiţi de acest scenariu.

Este bine să rețineți că CH Spurgeon nu  avea o orga de la Metropolitan Tabernacle în timpul cand el slujea ca pastor acolo, pentru că el a văzut cum unele dintre cele mai mari biserici au devenit excesiv preocupate de  instrumentele lor „magnifice” precum și de capacitățile organiștilor din biserică.

Ei au gâdilat urechile poporului (așa cum Spurgeon spus-o) cu elemente muzicale frumoase, altele decât imnuri. El a fost preocupat de faptul că oamenii vor merge la biserică să se distreze, mai degrabă decât să se închine, dar chiar mult mai  în serios, el a văzut câ măiestria și frumusețea muzicii  ea însăși probabil  putea fi considerată ca un act de închinare , precum și o jertfă lui Dumnezeu.

Astăzi  biserica Tabernacle  folosește o orgă, dar suntem preocupaţi să păstrăm aprecierea  acesteia în limite normale , astfel încât să ofere numai acompaniament și nu să devină un medium de inchinare. În acest fel vom exprima aceleasi convingeri cu privire la închinare ca si  “prințul predicatorilor”. Noi nu am spune, de exemplu, că orga “îmbogățește” inchinarea. Ea pune în ordine  cântarea ,  menține armonia, dar știm foarte bine că, în termeni spirituali ea nu poate contribui cu nimic.

Închinare contemporană, cu toate acestea, este plină de estetic în scop  și practică.

 Dumnezeu este public şi adoratorii sunt artiști  interpreți sau executanți. Instrumentalismul abil este parte a ofertei de cult. Noi repetăm, că multe biserici evanghelice sau întors in acest fel  înapoi la Biserica Romei, dar au depaşit de fapt Roma, atât în ​​complexitate cât și în numărul de decibeli.

În zorii istoriei lumii oferta lui Abel a fost acceptată de Domnul, pentru că a fost actul pe care  Dumnezeu la poruncit – o ofertă umilă reprezentând nevoia de ispășire. Oferta lui Cain, cu toate acestea, a fost respinsă, deoarece a prezentat propria îndemanare, forței de muncă și arta. A fost o oferta a “lucrărilor”.

Pentru ca a face paradă în fața lui Dumnezeu cu abilitățile noastre ca un act de închinare este cu siguranță mai aproape de oferta lui Cain decât cea a lui Abel.

Adevărata închinare a fost întotdeauna o chestiune de inimă. Noi îndemnăm din nou cititorii să ia în considerare acest principiu central al închinării, pentru că modul în care ne închinăm, nu este doar o chestiune de cultură sau un gust sau generație, ci o chestiune de norme  date de Dumnezeu.

Declaraţia comună de la  Westminster and Baptist Confessions   din secolul XVII este împotriva a tot ce se întâmplă astăzi:

“Modalitatea acceptabilă de a se închina adevăratului Dumnezeu este instituit prin Sine, şi astfel limitate prin voinţa Sa proprie a arătat că El nu poate fi adorat în funcţie de imaginaţia şi metodele  născocite de oameni . . “

Poate aceasta  ajuta să încheiem aceste pagini despre inchinare  spirituală sau estetică  …cu o simplă întrebare test ?  De ce ar dori o biserică sa crească instrumentaţia obişnuită şi să-şi schimbe stilul său de închinare ?

În cazul în care răspunsul este – “Pentru a îmbogăţi închinarea noastră şi să  exprime darurile noastre”, atunci se va dovedi că principiul de închinare în  “duh şi în adevăr” a fost pierdut, iar vechea eroare estetică a intrat acolo.

.

.

II – Închinare raţională sau extatică?

A doua mare abatere de la principiile biblice în închinarea contemporană este faptul că promovează un substitut pentru închinare raţională pe care o numim închinare extatică             ( multă veselie ,extaz). Domnul cere să ne închinăm Lui “în duh şi adevăr”. ”Adevărul” parte din acest  subiect înseamnă că închinarea trebuie să fie corectă  şi de asemenea, că trebuie să fie uşor de înţeles sau raţională. Apostolul Pavel repetă acest lucru atunci când el insistă asupra faptului că creştinii se roagă şi cântă împreună cu raţiune si discernământ. Mintea conştienta, sănătoasă este organul vital uman de închinare. (A se vedea 1 Corinteni 14:15, – “Lăsati pe  Domnul să defineasca închinarea”).

Închinarea  extatică este complet diferită. Acest lucru are ca scop să stârnească emoţiile pentru a produce o stare emoţională simulată, exaltată. Închinarea extaziată are loc atunci când obiectul  exerciţiului este de a realiza un sentiment cald, fericit, entuziasm, probabil, o mare emoţie  şi chiar un sentiment de prezenţă a lui Dumnezeu, prin aspectele pământeşti, fizice ale închinării, cum ar fi muzica si mişcarea. Printre carismatici acest lucru este urmărit cu ardoare , programul fiind atent proiectat pentru a aduce credincioşii la un stare emoţională ridicată  şi  adesea într-o stare uşor euforice. În cercurile non-carismatice  obiectivul este un pic mai modest, dar în esenţă, acelaşi  – de a produce un impact emoţional. Lideri de închinare doresc să ocoliţi raţionalitatea,ei doresc să stârnească “senzaţii”, în scopul de a produce euforie.

Noi nu acuzăm susţinătorii noilor stiluri de închinare  pe nedrept, deoarece, chiar ei înşişi afirmă aceste lucruri în cărţile  şi ghidurile lor  de închinare.

„Instrumentele, aranjamentele, acordurile şi ritmul bătăilor ar trebui să fie împletite într-un model care va supune (mişca) sentimentele oamenilor pentru a maximiza sentimentele lor pentru închinare.”

Frecvent, o  extraordinară expertiză muzicală merge în “producţia”  unui serviciu, dar trebuie înţeles că orice încercare de a face  impresie directă asupra sufletului prin utilizarea de muzică sau orice alt instrument pământesc este închinare extatică, care este opusă închinarii spirituale şi raţionale .

Este adevărat că multe melodii ale unor imnuri creştine ne ating inima din cauza asocierii lor puternice cu sentimente de mântuire, aceasta este ceva folositor şi acceptabil. Dar arhitecţii tehnicilor închinarii  extatice nu au dreptul să deturneze acest fenomen plăcut şi de a folosi muzica ca  mijloc principal pentru a mişca inimile şi de a produce sentimente. Asta este firesc, cinic, artificial şi manipulator.

Emoţiile aprinse în “flacări de pasiune”  de către  muzică sentimentală sau stimulatoare  pot fi sentimente plăcute la un nivel pur uman, dar ele nu sunt închinare. Acelaşi lucru este valabil pentru toate sentimentele generate în mod artificial

Pavel afirmă rolul principal al închinării în aceste cuvinte: “Dar toate să se facă spre zidirea sufletească” (vezi 1 Corinteni 14:26). Cuvântul edificare se referă literalmente la construcţia unei cladiri, dar Pavel îl foloseşte întotdeauna să însemne zidirea înţelegere. Fiecare element de închinare trebuie să fie înţeles în scopul de a fi valabil. Suntem spirituali mişcati , nu de frumuseţea melodiei,  sau de spectacol, ci prin ceea ce am înţeles. ”Inchinare “, spune Stephen Puritan Charnock, “este un act de înţelegere se aplică în sine la cunoaşterea excelenţei lui Dumnezeu. . . Emoţiile trebuie să fie activate de către ceea ce este recunoscut în minte, şi nu prin puterea directă a muzicii, ritmuri sau mişcări ale corpului.

Repetăm ​​încă o dată faptul că  în inchinarea  creştina avem privilegiul de a cânta  multe melodii frumoase , ne este permis sa folosim  acompaniament, dar acestea trebuie să fie menţinute în limite rezonabile, astfel încât să nu  depindem niciodata de ele pentru a manevra sentimentele ascultatorilor.

Închinarea de tip  nou, cu toate acestea, are toata baza in  muzică şi cântecele  fiind în mod intenţionat şi flagrant folosite pentru a avea o influenţă directă şi majoră asupra sentimentelor.

John Wycliffe, “steaua de dimineață a Reformei”, a fost extrem de critic referitor la  utilizarea melodiilor care   stimuleza  dansul . El a avertizat contemporanii săi, folosind cuvintele  Sf. Augustin – “În măsura in care  piesa mă încânta mai mult decât ceea ce se cântă, în aceiaşi măsura mărturisesc că  păcătuiesc grav.”

Muzica este un dar minunat de la Dumnezeu, dar aceasta niciodată nu trebuie să rivalizeze sau  înabuşe (acopere)  închinarea oferită în duh şi în adevăr.

Acelaşi subliniere este făcută de John Wesley, în sfatul lui adresat cântăreţilor  de imnuri scrise în 1781. El a scris:

“Mai presus de toate cânta spiritual. Să ai un ochi la Dumnezeu în fiecare cuvânt pe care îl cânti.Cauta sa-L multumesti pe El mai mult decat pe tine însuti sau pe orice altă creatură”.

Pentru a clarifica problema, să  încercăm încă o dată întrebarea test simplă pusă la încheierea capitolului închinarea estetică. De ce ar dori o biserică să-şi mărească numarul de instrumente tradiţionale obişnuite precum şi să-şi schimbe stilul de închinare? Raspunsul poate fi cel expus în continuare: “Pentru că acest lucru ne va ridica , ne va  încălzi  ne va stârni simţămintele (extazul) şi vom simţi atunci mai mult pe Domnul “.

Un astfel de răspuns ar arăta că închinarea  raţională este pusa deoparte şi  închinare extatică ia luat locul . Nu poate fi nici o bucurie mai mare decât să răspundă cu aprecierea spirituală la mari binecuvântări spirituale. De ce ar trebui să avem nevoie de mai multe instrumente pentru a îmbunătăţi  programul?

Orice grup, trupă sau orchestră va fi de natură foarte probabil să introducă un element extatic la laudă (ceremonie), ​​iar acest lucru este împotriva principiilor de închinare ale Noului Testament.

III   –   Închinare sacră sau profană ?

A treia îndepartare majoră de la principiile bibliei de închinare este refuzul “modernului” de a accepta marea prăpastie între sacru si profan în aşa fel încât formele de divertisment (spectacol ) ale lumii sunt importate în biserică pentru lauda lui Dumnezeu .

Oamenii vor întreba în mod natural. Ce este mai exact deşartaciunea lumească ? Este un stil muzical (sau instrument) nepotrivit pentru închinare pentru simplul fapt că lumea îl foloseşte ? .Nu, dar este nepotrivit pentru întrebuintare spirituală dacă este întrebuinţat de lume pentru a promova o agendă anti-Dumnezeu şi anti-morală. Cuvântul profan se concentrează pe problemă mai clar. A fi profan este sa îţi permiţi să tratezi lucrurile biblice şi sacre cu lipsă de respect (ireverenta) sau desconsideraţie ,în aşa fel încat sî le profanezi şi să le poluezi.

Este muzica clasică lumească profană ? Nu în pricipal. Ea poate fi muzică frumoasă neidentificată cu sau promovând  un mesaj sau cultură anti-Dumnezeu ,anti-morală.

Sunt vechile (demodatele) melodii folck profane ? Nu in mod obişnuit . Multe au fost cântate cu inocenţă de generaţii în şcolile primare.(Vă rog notaţi că acest ultim comentariu este despre vechile cântece folck ,nu noul gen).

Este diverismentul  modern ,profan ? Bineinţeles, prin definiţie pentru că aceasta este cea mai puternică şi determinantă cultură anti- Dumnezeu ,anti-morală şi anti-autoritate de secole. Aceasta este profană pentru ca tratează lucrurle morale şi sacre cu maximum de lipsă de respect şi desconsideraţie . Aceasta în mod activ militant discreditează ,blamează morala biblica substituindu-se  părţii adverse. Aceasta (divertismentul ) în mod zgomotos si viguros promovează o societate alternativă ,incluzand închinarea la sine….şi aceasta este o poziţie de necontestat în mintea publicului.

Din acest motiv noua mişcare de închinare este imens de greşită si pacătuieşte împotriva lui Dumnezeu când împrumută si angajează toate componentele distractive ale culturii populare de divertisment de astazi . Închinarea modernă este o totală identificare artistică cu acea cultură contrar îndemnurilor din  1 Ioan 2:15 -16

“Nu iubiţi lumea, nici lucrurile care sunt în lume. Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el. Căci tot ce este în lume, pofta cărnii, şi pofta ochilor, şi mândria vieţii, nu este de la Tatăl, ci din lume. “

Închinarea moderna în egala măsură abuzează de avertismentul asemanator din Iacov 4:4

“Nu ştiţi că prietenia lumii este vrăjmăşie cu Dumnezeu? Prin urmare, oricine va fi un  prieten cu lumea este duşman al lui Dumnezeu. “

Domnul cheamă la supunere în conformitate cu  standardele sale , El se va opune ,nu-i va binecuvanta pe cei care se situează in afara Cuvantului Sau.

Necesitatea de a distinge între sacru şi secular, sau între sacru şi profan sau spiritual şi lumesc a fost întotdeauna o normă de baza pentru creştini. Serviciul de închinare  a casei lui Dumnezeu trebuie să fie cu siguranţă plin de bucurie, dar în acelaşi timp onorând spiritul caracteristic reverenţios al închinarii biblice.

Până în 1960 majoritatea evanghelicilor credeau că biserica şi lumea reprezentată standarde opuse deasemeni stilul de viaţă , gusturile şi astfel cea mai mare parte din petrecerile populare au fost tratate cu multa rezervă..

Închinarea spirituală nu a fost niciodată confundată , amestecată  sau chiar viciată prin degradatul divertisment popular , pentru că unul aparţine domeniului lucrurilor sfinte and celalat aparţine domeniului secular si profan.

Toţi erau convinşi că Atotputernicul Dumnezeu ar fi jignit  şi credeau că păcătoşii pierduti nu ar putea fi chemaţi afara  din lume, de către o biserică  care a adoptat stilul de viaţă şi valorile sale de divertisment.

Creştinii din trecutul apropiat au văzut că două lumi si împaraţii diferite stăteau în contrast puternic  unul cu altul, bisericile fiind susţinători ai suveranităţii si sfinteniei lui Dumnezeu.

Ca şi cum  ar fi  testat convingerile credincioşilor mişcărilor hippie şi mişcarea creştinismului lumesc au luat fiinţă, şi iniţial,  majoriatea crediciosilor evanghelici conservatori  au fost costernaţi.

Repede, noile tendinţe au fost însuşite de către numeroşi lideri ai grupurilor de tineret, biserici superficiale, şi de asemenea, de către unii evanghelişti internaţionali care au venit să pună atracţii pământesti înaintea  standardelor Domnului.

Există astăzi mulţi care au uitat că tatăl credincioșilor, Avraam, a fost chemat să iasă din cultura unei lumi păgâne, şi sa-si traiăsca viaţa  într-un mod cu totul distinctiv pentru Domnul. De asemenea, copiii lui Israel în pustie au fost sever judecati pentru ca doreau să se întoarcă la bunataţile (produsele alimentare) din Egipt, chiar dacă acestea nu au fost intrinsec păcătoase, pentru că Dumnezeu a oferit ceva special pentru ei.

Domnul a  învăţat Biserica Sa să fie un popor distinctiv,aparte.

În conformitate cu legea lui Moise oamenii au fost învăţaţi în multe feluri de a distinge între sfânt şi profan, precum şi între curat şi necurat, chiar dacă aceasta a însemnat interzicerea unor lucruri, nu inerent rele, cu scopul de a detalia în ele dreptul de distincţie şi separare. Creştinii au crezut în mod tradiţional (aşa cum Pavel a spus), că “aceste lucruri au fost scrise pentru învăţătura noastră “.

Adepţii noului stil de închinare susţin că  multe imnuri “tradiţionale” au fost iniţial melodii de tavernă sau music-hall. Această afirmaţie este destinată să ascundă faptul că creştinii în trecut faceau o distincţie foarte atentă între sacru şi profan. Sunt aceste afirmaţii  pe care le auzim atât de des,adevărate?

Răspunsul trebuie să fie exprimat fără menajamente, pentru că este atât de periculoasă dezinformarea cu un astfel de subiect important. Aceste afirmaţii sunt nonsensuri (prostii) istorice. Cei care le repetă şi-au pus încrederea în  unele surse ignorante sau răutacioase, nedemne de respect . Ne-am dori să urmărim aceste afirmaţii legate la originea lor, dar se pare că este imposibil.

Ceea ce contează este că acestea sunt în întregime incorecte. Ele sunt cele mai vândute mituri.

“Defăimătorii “ spre exemplu spun ca Luther a folosit cântece de tavernă şi de dans pentru imnurile sale. Muzica sa se spune că a fost  influentaţa de divertismentul secular al timpului şi noul stil de închinare nu este mai rău.

A împrumutat Luther de la lumea seculară din jurul său ? Acuzaţia nu este adevarată. De-a lungul istoriei Bisericii a existat o deosebită preocupare în legatură cu folosirea muzicii. Luther a iubit muzica şi a dorit ca oamenii sa cânte.   El a introdus interpretarea imnului congregaţional  în vremea lui şi a dorit să aibe cântece frumoase. Înaintea Reformei Biserica Romano-Catolică nu avea cântece congregaţionale sub nici o formă. Oamenii doar ascultau cântul Gregorian ,împreuna cu alte piese interpretate de călugari ,în special coruri. Luther a fost el insuşi  compozitor  şi, de asemenea a adaptat  alte lucrări.

Am citit în lucrarea lui Robert Harrell,”Martin Luther, Muzica, mesajul său”, că Luther a scris treizeci şi şapte corale, cincisprezece compozitii originale şi treisprezece fiind adaptate din muzica existenta în biserica catolică. Patru au fost luate de la cântece populare germane religioase. Doar unul din treizeci şi şapte a provenit de la un cântec popular german. Acesta justifică cu greu ideea că Luther  sa-r fi  ajutat de surse laice.

Promotorii  noilor stiluri de închinare  le place să afirme ca  Luther ar fi spus, “De ce ar trebui să aibă diavolul toate melodiile bune?” Ceea ce ei nu spun ascultătorilor lor este faptul că Luther vorbea despre muzica din biserica catolică nu despre cântece de tavernă. El nu a fost interesat sa fure de la lumea din jurul lui. În cazul în care, rareori, o melodie seculară a fost folosită, a fost foarte mult schimbată.

Oare închinarea evanghelică se reinventează pe ea însasi la fiecare câteva decade prin adoptarea de noi imnuri şi forme muzicale ,controversate la început dar curand devenind status quo? Da ,răspund  “papagalii”  avocaţi ai noului stil de închinare . Dar lasă orice cititor sa viziteze o librarie anticariat din oraş si să caute  o carte de imnuri creştine. Aproape sigur că  vei gasi cărţi din secolul XVIII acolo .În momentul când le vei lua să le examinezi ,vei putea fi surprins să vezi cât de multe imnuri iţi sunt familiare . Acestea formează coloana vertebrală a imnurilor conservatoare de astăzi. Daca eşti familiar cu numele melodiilor vei constata că acestea sunt înca foarte mult prezente  în cărţile moderne. Este remarcabil cât de stabilă a fost scena serviciului de închinare de-a lungul  secolelor. Aceasta pentru că Biserica lui Hristos atâta timp cât a avut propria sa cultură a imnurilor, a muzicii sacre, a dat formă pentru a se potrivi reverenţios ,inteligent, serviciului divin, laudă sinceră şi ţinuta bine, departe de lumea profanării .

O declaraţie semnificativă a apărut într-un articol de revistă creştină despre noul stil de închinare. Referitor la “Willow Creek”, o mega-biserică din S.U.A.  scriitorul a remarcat pentru închinatorii lor contemporani – “Doar o generație care a iubit Woodstock-ar putea iubi Willow Creek.” Liderii de închinare si artiştii care desfăşoară activităţi la Willow Creek probabil au fost foarte bucuroşi să citească acel comentariu, pentru că acest lucru a fost exact ceea ce şi-au propus să realizeze. Închinarea lor a fost concepută pentru a elimina decalajul dintre biserică şi lume pentru a face unul mai acceptabil pentru celălalt. Dar conform lui Iacov , pentru a face biserica sa semene cu lumea înseamnă să o facă  duşman al lui Dumnezeu.

Pentru a treia oară, va vom pune acelaşi întrebare/ test simplă . De ce ar dori o biserică să-şi mărească numarul de instrumente obişnuite, tradiţionale şi să schimbe stilul de închinare? Care este scopul? Ce va fi atins? Ce pot chitare plus  percuţie realiza? Şi ce va fi adăugat prin includerea de trompete, tromboane, tobe, saxofoane şi xilofon (acum atât de comune)?

Răspunsul poate veni in fraza urmatoare  “Aceasta se va adresa   către generaţia prezentă arătandu-le că creştinismul nu este demodat (învechit) ,dar bun pentru ei, si spunându-le lor că nu au motiv sa se teama de noi”.

Un astfel de răspuns va arăta că separarea biblică a bisericii din lume nu mai este înţeleasă şi onorată. Ambele se pot uni acum, şi să elimine astfel ofensa de la Cruce.

Ne-am pus aceeaşi întrebare test simplă despre stabilirea instrumentelor şi schimbarea  stilului muzical de trei ori pentru a arăta că răspunsurile date de obicei, astăzi trădează alunecarea înspre estetic, apoi extatic, apoi profan, ca metodă de închinare.

Cele trei abateri descrise în paginile precedente contrazic principiile esenţiale recuperate în lumina vie a Noului Testament, care strălucea atât de puternic în timpul Reformei. Închinarea trebuie să fie oferită în duh şi în adevăr, şi nu prin faptele de abilitate sau pricepere artistică. Închinarea trebuie să fie păstrate separată de cultura decadentă lumeasca fară de Dumnezeu .

Aceste principii nu trebuie să fie niciodată ignorate sau abandonate. Cum ne închinăm, nu este un accident al istoriei – este aplicarea unor principii. Nu este o chestiune de cultură sau de generaţie, ci o chestiune de a asculta şi a fi plăcut lui Dumnezeu Tatăl, căruia îi este dedicată închinarea , Dumnezeu Fiul în numele căruia îi este oferit, şi Dumnezeu Duhul Sfânt, care îl împuternicește şi traduce în “limba” Cerului.

Ne-am înţeles cu privire la marile principii ale închinarii? Le învaţăm, aplicarea lor, dovedindu-le? Aceste lucruri sunt esenţiale dacă  gloria şi onoarea este adusă  Domnului, şi poporul lui Dumnezeu cu adevărat sfinţit și binecuvântat.

“Worship in the Melting Pot” – fragmente

Capitolul 6 al acestei carti se afla in pagina Fanfare & Percutie

Sursa :http://crestiniiazi.wordpress.com/muzica-crestina/

O puteţi găsi în librariile creştine online,si la editura Faclia .

t=61]

___________________________________________________________________________

Saituri partenere

http://crestiniiazi.wordpress.com